Apărând ca o variaţie a lui Xiaomi Mi Mix Alpha, un concept ilustrat cu un clip de promovare publicat toamna anului trecut, noul design lasă liberă una dintre laturile carcasei, făcând posibilă acomodarea fără prea multe complicaţii a camerei foto şi eventuale butoane fizice.
A doua schiţă prevede trecerea ecranului peste partea de sus a carcasei, rezultând un design perfect simetric pe verticală şi posibil, mai plăcut de manevrat cu o singură mână. Cu această abordare, partea din faţă a telefonului poate fi ocupată exclusiv de ecranul încadrat cu o ramă îngustă, întinsă pe trei din cele patru laturi. Şi la partea din spate abordarea este surprinzător de convenţională, camera foto apărând prin ecranul perforat într-o locaţie convenabilă.